Adevărat c-a înviat!
La finalul carierei sale universitare, profesorul Jacques Perret (savant parizian), se hotărâse să aplice experienţa sa de istoric “ştiinţific”, cunoaşterea lui foarte vastă despre antichitate, practica lui de interpretare a textelor epocii clasice examinării povestirilor evanghelice despre înviere şi despre apariţiile Celui Înviat, de la Paşti până la Înălţare. Astfel, i-a apărut o cărticică publicată în 1984… mai puţin de 100 de pagini, dar foarte dense în veşti şi în reflecţii surprinzătoare…
După ce a aplicat versetelor evanghelice… nu apriorisme de credincios, … cât categorii şi criterii obiective, ale ştiinţei istorice actualizate, acele pagini ajung la concluzia textuală: “Când se refuză crederea în învierea lui Isus, nu se întâmplă din motive istorice. Istoria, atât cât este în stare, nu numai că nu contrazice, dar conduce la a judeca drept cea mai probabilă dintre toate ipoteza ca evangheliştii să facă referire cu un substanţial adevăr la ceea ce s-a întâmplat cu adevărat”.
Pentru Perret… metodele istorice cele mai moderne nu pot – evident – să dea credinţă, care este numai un dar al lui Dumnezeu, dar pot conduce la un punct în care savantul este constrâns să recunoască o realitate obiectivă: acceptarea adevărului Învierii nu este decât rezultatul logic al unui raţionament mult mai coerent decât acela care să nege credibilitatea la ceea ce prezintă Noul Testament.
(Vittorio Messori, Dicono che è risorto, p. 207)
