Unul mi-ar fi deajuns
Din Prefaţa lui Charles Moeller la cartea sa “Înţelepciunea greacă şi paradoxul creştin”
“Eu mă intreb ce-i determina pe oameni să publice noi cărţi, să înalţe cu o treaptă uriaşul mormânt al speranţelor lor dezamăgite, să pună o nouă piatră pentru acele catedrale ale prostiei, care sunt bibliotecile noastre.
Epoca noastră, în rest, nu are nevoie de cărţi. Are prea multe. Nu citeşte sau citeşte rău, pentru că găseşte cărţile lungi şi dificile. Are nevoie de “sloganuri” grosolane, ca să o scutească de a gândi. Pentru că nu vrea să gândească şi nu vrea să fie liberă…
Există, fără îndoială, cărţi veşnice, care trebuiesc salvate. Nemuritoare, dar numai dacă trăiesc din nou în sufletele noastre…
Dacă omul nu poate totul, poate măcar câte ceva. Acest puţin i se cere să-l împlinească cel mai bine posibil. Creştinul… nu poate să stea cu braţele încrucişate…
Dacă vreunul dintre cititorii mei ar găsi, ici şi colo (în cartea mea) câte un minut de fervoare, dacă vreun tânăr student ar regăsi măcar umbra condiţiei sale de botezat, dacă vreun necredincios, în sfârşit, s-ar simţi atins, scuturat, în faţa frumuseţii lui Cristos vestind Fericirile, efortul meu ar fi răsplătit. Unul mi-ar fi deajuns. Numai unul. Pentru că un singur om înseamnă o lume întreagă: lumea harului şi a naturii, care vrea să trăiască şi să strălucească în el.”
MaiamWed, 02 May 2007 06:34:48 +00001212007 6, 2007 at 10:40 am05
Convertirea prin lectura e foarte necesara. Bibliotecile contin insa multe podoabe ale credintei si stiintei care sunt absolut necesare multor profesii. Nu sunt catedrale ale…sunt locuri unde oamenii isi permit sa citeasca o carte. In timpul liceului, pe vremea comunismului, prin ‘84, eram la biblioteca judeteana, chiulind de la ora de matematica a profesorului securist. Era un loc unde vroiam sa petrec o viata, la sala de lectura, la fondul documentar, la sala de muzica. Era deja ca o nevoie de a respira sa merg la biblioteca. Erau cenacluri literare, simpozioane, expozitii, concerte. La fondul documentar am descoperit inca atunci cand biserica greco-catolica era deja interzisa, carti teologice din biblioteca vechii episcopii, am descoperit nume de preoti si credinciosi, dar, din pacate, am descoperit un fapt cu adevarat dureros: fondul documentar a fost “furat” cartile de teologie arse foarte multe, iar accesul la citez: “cărţi veşnice, care trebuiesc salvate. Nemuritoare, dar numai dacă trăiesc din nou în sufletele noastre…” era foarte restrictionat. Mi-a ramas de atunci in suflet o carte, pe care nu am mai gasit-o niciodata: Meditatii catre Inima lui Iisus din Preasfantul Sacrament” -Adorata si Laudata sa fie in veci!