Trandafirul alb
În vara lui 1942 si în februarie 1943, câţiva studenţi de la Facultatea de Medicină din München (Bavaria) împart fluturaşi semnaţi „Trandafirul Alb”, care cheamă la rezistenţă împotriva lui Hitler şi cer libertate pentru poporul german. De ce îşi riscă viaţa? Ce-i uneşte? De unde se naşte în ei curajul şi judecata?
În februarie 1943, tinerii de la „Trandafirul Alb” vor împrăştia al şaselea fluturaş, ultimul. În acea zi fură arestaţi, judecaţi şi condamnaţi la moarte.
„Astăzi vremea este foarte frumoasă, aproape că este deja vară […] Nu este uşor să zdrobeşti toate gândurile despre război. Chiar dacă eu nu înţeleg mult din politică […] m-aş putea pune să plâng la gândul despre cât de răi sunt oamenii […], despre cum îl trădează pe fratele lor […] Nu se poate întâmpla ca vreunul să-şi piardă curajul, într-o situaţie ca aceasta? Adesea nu doresc altceva decât să trăiesc pe o insulă pustie, ca şi Robinson Crusoe. Uneori sunt tentată să consider umanitatea ca pe o dermatoză a Pământului; dar numai uneori, când sunt foarte obosită şi oamenii mi se par măreţi şi impunători, aceşti oameni, care sunt mai rău decât bestiile. Dar ceea ce contează este că noi ne ţinem tare, că rezistăm în masa care nu aspiră la altceva decât la propriul său profit. Pentru care orice mijloc este legal, numai să-şi atingă propriul scop.”
(Sophie Scholl)
„Scumpă mămică,
Îţi mulţumesc că mi-ai dat viaţa care, dacă mă uit bine, a fost singura cale spre Dumnezeu. Dar cum nu am reuşit să o parcurg mai mult, înfrunt dintr-un singur salt ultima bucată. Singura mea neplăcere este durerea pe care v-am provocat-o. Nu mă plângeţi prea mult, căci asta m-ar îndurera pentru veşnicie. Dar acum mă aflu în cer şi pot să vă pregătesc o frumoasă primire. Tocmai am aflat că mi-a mai rămas doar o oră. Voi primi Sfântul Botez şi Sfânta Împărtăşanie. Dacă nu aş mai putea scrie scrisori, salută-i pe cei dragi ai mei. Spune-le că moartea mea a fost uşoară şi liniştită. Mă gândesc la minunaţii ani ai copilăriei, la minunaţii ani de căsătorie. Peste toate străluceşte dragul tău chip. Cât erai mereu de grijulie şi iubitoare! Nu-ţi îndepărta bucuria de a trăi. Te rog să nu te îmbolnăveşti. Continuă să mergi pe calea ta spre Dumnezeu.
Pentru totdeauna şi în veşnicie, al tău Christl, fiul tău, dragul tău. Mamă, dragă mamă!”
(Christoph Probst)
IulamSat, 14 Jul 2007 07:51:54 +00001942007 6, 2007 at 10:40 am07
Este de admirat curajul acelor tineri care pentru libertatea poporului germani isi risca viata.Citind aeste texte cel mai mult mi-a placut scrisoarea lui Christoph, felul in care acesta isi ia ramas bun de la mama lui, cum ii roaga pe parinti sa nu planga prea mult.
IulamSat, 14 Jul 2007 07:58:15 +00001942007 6, 2007 at 10:40 am07
vreau sa cred si sa sper ca inca mai exista astfel de oameni si acum…
IulpmSat, 14 Jul 2007 20:50:59 +00001942007 6, 2007 at 10:40 pm07
draga Julie.fii sigura ca mai exista! Eu ii intalnesc din cand in cand si ma insufleteste curajul si siguranta lor! multumiri pt. textul propus. Mia
AprpmTue, 15 Apr 2008 13:34:03 +00001052008 6, 2007 at 10:40 pm04
Intotdeauna sangele martirilor e samanta ce va naste noi CRESTINI.
Acesti tineri, fac parte din randurile miilor de crestini care s-au impotrivit Raului si intregii sale suite. Prin faptele lor au dovedit multa IUBIRE si RESPONSABILITATE.
Ma bucur si va multumesc pt ca mi-ati facut cunoscuta existenta lor.
Astfel de exemple pot deveni modele pentru alte generatii de tineri, pt alti ,,Trandafiri” de diferite culori care sa fie adevarate nestemate pentru REGINA PACII si Maica IUBIRII.
Acesti ,,Trandafiri Albi” acum ne privesc si ne intreaba: cine e urmatorul ,,trandafir” care sa se adauge buchetului nostru?