Fericirea şi neantul

Iarăşi şi iarăşi se pune mereu problema fericirii: în ochii zgâiţi ai copiilor şi în cei fremătători ai tinerilor; în resemnarea adulţilor şi în liniştea bătrânilor. La sfârşitul vacanţei şi la începutul şcolii; la pregătirea anului pastoral şi la primii paşi în catehismul parohial. Unde ne duce viaţa? La ce ne aşteptăm? De ce facem tot ceea ce facem? Adesea fericirea apare ca un miraj, un lucru care nu aparţine acestei vieţi; un cuvânt prea mare. Mai uşor de pus în practică ne apare liniştea senină, sau acceptarea pasivă a ceea ce urmează. Totuşi, în timp ce trăim curgerea zilelor, ni se oferă fragmente de fericire precum nişte bucăţi de cer căzute pe pământ; precum apa unei cascade care ricoşează între pietre şi denivelări. Fericirea nu este o frişcă pusă deasupra; este dramatică fericirea. Este asemenea frumuseţii muzicii clasice, care trece prin toate stările, evenimentele şi sentimentele, aduce plâns şi bucurie, frământare şi linişte; înalţă şi coboară, destinde şi tulbură. Fericirea este o cale tăcută şi obositoare spre un ţel precis, într-o companie solidară. Fericirea nu înseamnă o viaţă fără probleme sau fără dureri, fără efort şi fără îndrăzneală. Fericirea înseamnă a munci şi a iubi; înseamnă a suferi împreună cu o persoană; este grija pentru educaţie; este responsabilitatea care te prinde; este angajamentul care te cuprinde.
“Vai celor necugetaţi din Sion” a strigat chiar în această duminică profetul. Nu aduce fericire tinerilor noştri să-şi petreacă după-amiezile în neantul crispat de suflarea aceloraşi certuri, sau umflat spre seară de moda afectivo-erotică. Întoarcerea acasă după ce s-a făcut întuneric este melancolică; a doua zi, pe băncile şcolii se cade de plictiseală şi de somn. Fericirea înseamnă a privi lucrurile, a înfrunta evenimentele, a întâlni persoanele, ştiind că suntem iubiţi, doriţi, preţuiţi: înainte ca noi să-l fi iubit, înainte de facerea lumii, Domnul ne-a binecuvântat şi ne-a ales; încă pe când nu eram absolut nimic, după cum aminteşte Sf.Augustin, făcându-se ecoul Sfântului Paul. Înainte de orice clipă, înainte de orice acţiune a noastră şi de orice gând al nostru. “Chiar şi firele de păr de pe capul vostru sunt numărate”. Trebuie să ne oprim în faţa unei priviri care învinge neantul nostru şi deschide calea vieţii.

(don Angelo Busetto)

Explore posts in the same categories: Uncategorized