Mărturia lui Vicky

Drama cauzată de virusul HIV este cu adevărat mare în unele ţări din Africa, precum Uganda, unde Meeting Point International caută să le ofere bolnavilor nu numai ajutorul material necesar, dar şi o privire mai adevărată şi mai umană asupra vieţii şi persoanei lor, o privire care a devenit posibilă datorită întâlnirii cu Cristos.

Mă numesc Vicky, am 42 de ani şi vin din regiunea de est a Ugandei. Vreau să vă mulţumesc vouă şi lui Dumnezeu pentru viaţa preţioasă pe care mi-a dat-o. În 1992, când am rămas însărcinată cu ultimul meu copil, Brian, soţul meu m-a pus în faţa alegerii de a rămâne soţia lui, renunţând la sarcină, sau de a mă separa de el dacă voiam să păstrez copilul. Pe vremea aceea, aveam numai doi copii şi m-am hotărât să duc mai departe sarcina, lucru care a însemnat sfârşitul relaţiei mele cu el. Într-adevăr nu înţelegeam de ce el ar fi trebuit să fie atât de crud şi intransigent. Apoi, în 1997, mi-am pierdut locul de muncă din cauza bolii şi, în acelaşi timp, copilul meu, Brian, arăta simptome de tuberculoză, şi am avut primele suspiciuni. Anul următor boala mi s-a agravat, iar în spitalul Nsambiya am fost consultată şi supusă testului HIV, care a fost pozitiv. Atunci mi-am amintit şi am înţeles de ce soţul meu nu dorise sarcina cu Brian: pentru că pe vremea aceea şi el era seropozitiv.
Viaţa în casă împreună cu cei trei copii ai mei a devenit grea. Cei doi mai mari erau sănătoşi, dar nu aveam bani pentru şcoală; nu aveam ce să mâncăm, nici bani pentru medicamente şi, mai rău decât toate, nu primeam iubire din nicio parte a lumii. Nu mai ştiam dacă Dumnezeu exista într-adevăr. În 2001, cineva m-a îndrumat spre Meeting Point International, unde am întâlnit femei despre care îmi era greu să cred că puteau trăi în acel mod, cu toate că erau şi ele bolnave de AIDS, atât de mare era bucuria pe care o purtau pe chip; dansau şi erau împăcate, iar eu mă întrebam cum poate cineva cu această boală să cânte şi să danseze. La Meeting Point te primesc cu muzică şi cântece ale diferitelor popoare, africani, europeni, indieni, am găsit până şi pe cineva chiar din tribul meu. După mult timp, am început să văd o lumină ieşind la iveală atunci când existenţa mea era distrusă, şi aşa am început să rămân cu ei.
Un lucru important, pe care nu l-am uitat niciodată, este ziua în care cineva s-a uitat la mine cu o privire care avea în ea razele speranţei şi ale iubirii. În tot acest timp eu eram nevoită să stau la pat, şi toţi prietenii mei, rudele, chiar şi vecinii se uitau cu refuz şi dispreţ la mine şi la copiii mei. Cu această privire plină de iubire şi de speranţă cu care cineva s-a uitat la mine, mi-a arătat ceva care a adus viaţă în spiritul şi în trupul meu distrus. Mi-a spus: “Vicky! Tu ai o valoare, iar valoarea ta este mai mare decât greutatea bolii tale şi a morţii.”
În 2002 am început să cumpăr medicamente pentru copilul meu care era pe cale să moară, după ce l-am retras de la şcoală din cauza semnului de discriminare cu care era marcat: l-au poreclit “schelet”. În 2003 am început să cumpăr medicamente şi pentru mine. Atunci cântăream 45 de kilograme, astăzi cântăresc 75. Brian este acum cu adevărat sănătos şi a reluat gimnaziul. Băiatul meu cel mai mare este la universitate, iar cel de-al doilea este la liceu. Unde stă puterea morţii? Stă în pierderea speranţei şi în lipsa de iubire. Acum sunt voluntară la Meeting Point, şi de fiecare dată când primesc persoane le spun că valoarea vieţii este mai mare decât aceea a virusului pe care îl poartă înăuntrul lor. Această afirmaţie hrăneşte speranţa unei persoane care suferă şi este pe cale să moară, şi o aduce din nou la viaţă. Toate rezultatele mele au fost posibile pentru că m-am îmbrăcat cu ceva dincolo de moarte, în special cu iubire. Mulţumesc tuturor persoanelor care ne-au educat chiar dacă nu le-am văzut la faţă; dar astăzi, în numele lui Giussani, Carron a venit printre noi care eram sărmani şi uitaţi: cine este mai bogat decât noi acum? Suntem cei mai bogaţi din lume, pentru că cineva a adus cel puţin un zâmbet pe chipul unei persoane.

(Revistă Tracce, octombrie 2007, pp. 8 – 9)

Explore posts in the same categories: Uncategorized