sfântă la şase ani
O fetiţă din Italia va deveni curând, conform Vaticanului, cea mai tânără sfântă din istorie, relatează presa britanică. Antonietta Meo avea doar şase ani şi jumătate când a pierdut lupta cu cancerul osos de care suferea. Însă, în ultimele sale luni de viaţă, micuţa Antonietta a început să scrie scrisori către Isus, documente despre care teologii au declarat că sunt “extraordinare”….
Scrisorile dezvăluie faptul că, atunci când fetiţei i s-a amputat piciorul, la vârsta de cinci ani, ea a îndurat durerile cu seninătate, având, în acele cumplite chinuri, o atitudine demnă de o sfântă…
Dacă va fi canonizată, fetiţa va fi cea mai tânără sfântă din istoria Bisericii romano-catolice. Antonietta Meo, căreia i se spunea “Nennolina” s-a născut în Roma, in 1930, iar la vârsta de doar cinci ani a fost diagnosticată cu cancer. După scurtă vreme, i s-a amputat un picior, iar fetiţa a fost nevoită să poarte o proteză ortopedică grea. Acest lucru nu o impiedica totuşi să fie fericită şi să se joace în continuare cu ceilalţi copii. Mai mult decât atât, rugăciunile ei s-au înmulţit şi în fiecare seară avea obiceiul să pună la picioarele crucifixului o scrisorică, dictată mai întâi mamei şi apoi scrisă chiar de ea. Astfel, fetiţa a lăsat, împreună cu un jurnal, mai mult de o sută de scrisori adresate lui Isus, Mariei, lui Dumnezeu şi Spiritului Sfânt, care dezvăluie o viaţă de un puternic misticism…
Într-una dintre scrisori, Antonietta scria: “Draga Isus, tu eşti sfânt şi eşti bun. Ajută-mă, binecuvântează-mă şi dă-mi piciorul înapoi. Dacă nu vrei totuşi asta, atunci facă-se voia ta”.
Scrisorile către Fecioara Maria erau pline de afecţiune: “Iubită Fecioară, tu eşti atât de bună! Ia inima mea şi du-o la Isus” (18 septembrie 1936). Tot Fecioarei i-a cerut să o ajute să ajungă şi ea sa fie mereu ascultatoare ca si Isus. În timpul frecventelor şederi în spital, Antonietta mergea în căruciorul cu rotile în fiecare zi înaintea imaginii Fecioarei pentru a recita rugăciuni şi a depune la picioarele ei flori de câmp culese de mama ei. Înainte cu câteva zile de sărbătoarea Sfintei Marii, în 1936, în timp ce se apropia de ultimul ei Crăciun, Nennolina scria: “Sunt bucuroasă că astăzi este sărbătoarea ta, Iubită Fecioară! (…) spune-i lui Isus să mă facă să mor înainte sp comit un păcat de moarte!”
Antonietta a murit la data de 3 iulie 1937, iar faima ei de sfântă s-a răspândit pretutindeni. După doi ani, biografiile ei au inceput să circule şi în afara Italiei. Dosarul său de sanctificare a fost deschis la Roma în 1972. (…)
Trupul Antoniettei se odihneşte acum într-o micuţă capelă patronată de bazilica ce păstrează relicvele patimii lui Isus, Bazilica Sfânta Cruce din Ierusalim. Aceasta este Bazilica unde a fost botezată şi care se găseşte in cartierul din Roma în care şi-a trăit scurta viaţă.
(B.M. Ziua, 20.12.2007)
DecamFri, 21 Dec 2007 11:17:22 +00003542007 6, 2007 at 10:40 am12
Intr-un suflet de copii este mai usor sa coboare Duhul Sfant, nu?
FebpmMon, 18 Feb 2008 13:27:09 +0000482008 6, 2007 at 10:40 pm02
INVATA-NE DOAMNE SA FIM PRECUM COPII!