Paul şi iubirea lui Cristos
«Ceea ce considera mai presus de toate era să se bucure de iubirea lui Cristos; având-o, se simţea cel mai fericit dintre toţi oamenii. Fără aceasta, prietenia celor puternici şi a principilor era nimic. Prefera să se afle printre cei din urmă, ba chiar printre cei condamnaţi, cu aceasta iubire, decât, să fie printre oamenii de vază şi încărcaţi de onoruri, dar fără ea.
Singurul şi cel mai mare chin pentru el ar fi fost pierderea acestei iubiri. Pentru el, aceasta ar fi însemnat gheena, pedeapsa unică, chinul cel mai mare şi mai insuportabil.
În schimb, a se bucura de iubirea lui Cristos însemna pentru el viaţa, lumea, îngerul cel bun, prezentul, viitorul, împărăţia, promisiunea, fericirea infinită. În afară de asta, tot ceea ce ni se poate întâmpla aici, pe pământ, el nu considera nici greu, nici plăcut.
Astfel, el dispreţuia toate lucrurile pe care le vedem, aşa cum este dipreţuită iarba putrezită. Tiranii şi popoarele pline de furie i se păreau a fi nişte muşte.
Moartea, suferinţele şi miile de torturi le considera drept nişte jocuri de copii, câtă vreme trebuia să le sufere pentru Cristos».
(Ioan Crisostomul, Panegiricul sfântului Paul)
