Don Andrea şi crucifixul părintelui Pierre

Au trecut doi ani de la uciderea preotului italian don Andrea Santoro, comisă în Turcia, la 5 februarie 2006, în biserica Sf. Maria din Trabzon, de un tânăr musulman.
«Don Andrea – a scris cardianlul Ruini – a încercat să trăiască prezenţa lui în Turcia “oferindu-şi propriul trup şi propria inimă lui Isus”, aşa cum îi plăcea să repete, cu conştiinţa că “dacă bobul de grâu căzut la pământ nu moare, rămâne singur; dacă însă moare, aduce multă roadă”». Iată două mici fragmente, care mi s-a părut semnificative, din primele sale scrisori din Turcia.

Urfa, 9 noiembrie 2000

Dragilor,
……….. De multe ori am fost invitat să iau un ceai… sau să intru în casă şi să mă aşez să mănânc (pe jos, pe covoare, dintr-o mare farfurie comună). Mi-am amintit de Isus care spunea : « cine vă primeşte pe voi, mă primeşte pe mine… », iar asta îmi dădea siguranţa că acela primit este Isus, prin persoana mea împleticită, prin sărăcia mea totală şi zâmbetul meu care înlocuia lipsa aproape totală de cuvinte. Am învăţat să iubesc, ca semn fundamental al prezenţei lui Cristos, să iubesc gratuit, fără să aştept nimic pentru mine, să iubesc fiecare persoană aşa cum este, cum e văzută şi iubită de Dumnezeu.

Istambul-Urfa, 10 februarie 2001

Dragilor,
………….un alt har din această perioadă sunt persoanele cunoscute în biserica din Sansun, pe ţărmul Mării Negre: părintele Pierre şi o pereche de români care colaborează cu el. Fac cu seninătate efortul lor, cu simplitatea şi sărăcia inimii tipică celui care are credinţă. M-am simţit ca la mine acasă, împreună cu cei şapte muncitori care lucrează la restaurarea casei parohiale, pe care i-am văzut rugându-se ca şi copiii la masă şi în biserică. Biserica este dedicată Fecioarei Îndurerate: chipul blând al Mariei, într-o nişă în spatele altarului, exprimă o durere liniştită şi adâncă, fără să fie strigată, dar consistentă, trăită cu ochii plecaţi sub privirea lui Dumnezeu. Există şi un mic crucifix de mucava, cu ochii îndreptaţi în sus întocmai ca şi cineva care este pe cale să moară. Îi lipseau nişte degete şi un picior. Le-a reconstituit părintele Pierre. Mi s-a părut un gest simbolic. Părintele Pierre a suferit mult. A completat crucifixul mai mult cu durerile, decât cu mâinile lui. Întocmai cum suntem chemaţi să facem şi noi. Spunea Sf. Paul: “împlinesc în trupul meu ce lipseşte patimii lui Cristos”. Şi noi, cu durerea noastră, devenim precum un deget al lui Isus, piciorul lui, mâna lui, şi contribuim la aducerea roadelor sale pentru mântuirea lumii.

(don Andrea Santoro, Lettere dalla Turchia, pp. 21; 36)

VIDEOŞTIRI

Explore posts in the same categories: Uncategorized