Firele de iarbă cresc şi în stepă

Cu puţine zile înainte de a fi ucis la Trabzon, în Turcia, don Andrea Santoro le scrie prietenilor italieni cuvinte pline de iubire …. în cuvintele sale se află daruirea totală a existenţei pentru idealul creştin şi presimţirea sacrificiului.

Trabzon, 22 ianuarie 2006

Dragilor,
Vreau să încep cu lucruri bune, pentru că este drept să-l lăudăm pe Dumnezeu când cerul este senin, iar nu numai să invocăm soarele când plouă. Mai mult, este drept să vedem firul de iarbă verde şi atunci când traversăm o stepă.
Ca atare, iată nişte fire de iarbă verde. Cu câteva zile înainte de a merge în Italia, la ora vizitei în biserică s-a prezentat un numeros grup de tineri mai degrabă vociferanţi şi gălăgioşi. Sunt obişnuit: pentru a avea linişte şi respect este suficient să te apropii de ei, să le aduci aminte că biserica este, la fel ca şi moscheea, un loc de rugăciune pe care Dumnezeu îl iubeşte şi în care îi place să se afle.
Un mic grup de 4-5 tineri, de 14-15 ani, s-a apropiat de mine şi a început să-mi pună întrebări : «Eşti aici pentru că te-au obligat?». « Nu, am venit cu plăcere, liber». «Şi de ce?». «Pentru că îmi place Turcia. Pentru că era aici o biserică şi un grup de creştini fără preot şi atunci mi-am oferit disponibilitatea. Pentru a favoriza bune relaţii între creştini şi musulmani….»
«Dar eşti mulţumit?» (au folosit cuvântul mutlu care în turcă înseamnă fericit). «Sigur că sunt mulţumit. Iar acum v-am cunoscut pe voi, sunt încă şi mai mulţumit. Vă iubesc.» La acest punct, ochii unei tinere s-au luminat, m-a privit adânc şi mi-a spus cu entuziasm: «Şi noi te iubim». A-şi spune unii altora “te iubim” într-o biserică, creştini şi musulmani, mi s-a părut o rază de lumină. Ar fi de ajuns asta pentru a justifica venirea mea. Împărăţia cerurilor nu este oare asemenea grăuntelui de muştar, cea mai mică dintre toate seminţele? O arunci şi pe urmă o laşi să rodească… Şi nu este oare adevărat că “dacă iubeşti, îl cunoşti pe Dumnezeu” şi îl faci cunoscut, iar dacă nu iubeşti chiar dacă ai avea ştiinţa sau ai vorbi toate limbile, sau ţi-ai împărţi bunurile săracilor, nu eşti nimic decât un chimval zăngănitor?
Vreun alt fir de iarbă? Într-o vineri, în biserică, un grup de tineri era în mod deosebit prost educat şi arogant. Alţi trei, mai mari, asistau de la depărtare. La sfârşit mi-au cerut să vorbesc. Cu multă educaţie, mi-au pus tot felul de întrebări, ascultând cu respect răspunsurile mele şi făcând politicos obiecţiile lor. Ne-am salutat. În dimineaţa următoare, un tânăr a sunat : l-am recunoscut pe unul dintre cei trei. Mi-a dat nişte ciocolate mici: «Părinte, acceptaţi cadoul meu. Vă cer scuze pentru tinerii aceia prost educaţi de ieri».

(don Andrea Santoro, Lettere dalla Turchia, pp. 226-227. 229)

VIDEOŞTIRI

Explore posts in the same categories: Uncategorized