O ‘cale a crucii’ neobisnuită

30 aprilie 2003. Într-o scrisoare din Trabzon (Turcia), don Andrea Santoro povesteşte despre zilele de Paşti trăite împreună cu o micuţă comunitate creştină. Vorbeşte şi despre o “Cale a Crucii” unică, în aer liber…
«De Vinerea Sfântă am parcurs şi noi “Calea Crucii în aer liber”, în comuniune cu Papa şi cu toate parohiile Romei. Dar, cum legea turcă interzice manifestările religioase publice, am umblat în tăcere, oprindu-ne de paisprezece ori şi citind numai titlurile staţiunilor. Am parcurs străzile din centrul oraşului, am trecut prin piaţa centrală şi apoi am intrat pe străduţele cu prostituate, printre pisici si soareci care o zbugheau la fuga si acel du-te-vino al clientilor: «Isus cade a doua oară… Isus o întâlneşte pe mama sa… Isus le întâlneşte pe femeile milostive… Isus este dezbrăcat…» şi astfel, am “dus peste tot” crucea lui Isus, dornic, de asta sunt sigur, să fie contopit cu o omenire pe care o iubeşte. Mi se părea că mă aflu în Ierusalimul de atunci: aceeaşi tăcere, aceeaşi indiferenţă, aceeaşi iubire nebună a “Omului crucii” care umblă iubind, care suferă binecuvântând, care se jertfeşte ca un miel mut şi nevinovat pentru o omenire care vociferează, ignorantă şi pierdută în greşelile sale. Un om care iubeşte chiar dacă este strivit, se roagă chiar dacă este cufundat în durere, se dăruieşte chiar dacă este umilit, se îndreaptă spre oameni chiar dacă este refuzat, caută chiar dacă este evitat: aceasta este victoria care învinge lumea!
M-am simţit mândru de acest Cristos umil, cuprins în adâncul inimii de durerea lui atât de plină de iubire, nevrednic de un astfel de Învăţător, dar dornic să-l urmez şi să-l imit… m-am simţit sprijinit, în dorinţa mea, de harul său şi despovărat de păcat, precum Petru atunci când privirea lui Cristos l-a întâlnit chiar în clipa de după trădare…»
(don Andrea Santoro, Lettere dalla Turchia, pp. 126-127)
VIDEOŞTIRI 
MarpmTue, 18 Mar 2008 22:19:06 +0000772008 6, 2007 at 10:40 pm03
mi-a placut foarte mult.
mi-a dat avant pentru acest ultime zile de post.
multumesc!
MarpmWed, 19 Mar 2008 15:41:15 +0000782008 6, 2007 at 10:40 pm03
Incredibil!
MarpmWed, 19 Mar 2008 19:44:54 +0000782008 6, 2007 at 10:40 pm03
Don Andrea Santoro prega per noi!