În îmbrăţişarea Bisericii

Botezul lui Magdi Allam,(AUDIO/IT) în noaptea de Paşte, mi-a adus în minte o frumoasă pagină a lui Robert Hugh Benson, aflată în romanul “Con quale autorità?” (By what authority?). Doi fraţi, Anthony şi Isabel, pe căi diferite, se apropie de catolicism şi sunt primiţi în Biserică tocmai în noaptea de Paşte.

În timpul nopţii, Isabel se trezi şi, văzând camera sa luminată cu totul de lumina lunii, coborî din pat şi se apropie de fereastră: privi cerul sclipind de stele, mai apoi, câmpul mare care se întindea în faţa casei, micul zid îmbrăcat cu iederă şi copacii mari. Deodată, în liniştea adâncă se auzi un tril melodios. Mirată, ridică privirea: erau ciocârliile care, în zborul lor nocturn, făceau să picure pe câmpuri şi prin păduri suavele lor note… chiar atunci în depărtare se auzi boncaluitul unui cerb. «Aşa râvneşte şi sufletul meu» suspină Isabel.
Apoi acel râu melodic… încetă aproape dintr-odată şi în acea linişte solemnă, ea adăugă în şoaptă: «Cât eşti de bun, o, Doamne al meu!». În sfârşit, începură să apară zorile. Cristos înviase!
Încă înainte să răsară soarele, Anthony şi Isabel se îndreptară din nou spre Hall şi intrară în capela cea mică, unde cu o seară înainte fuseseră primiţi în sânul Bisericii Catolice… Cei doi tineri îngenuncheară: pe căi diferite, fără să ştie unul de celălalt, Anthony şi Isabel traversară amândoi cu curaj întunericul şi, ajunşi în sfârşit în casa părintească, se întâlniră în deplina, vizibila slavă a chipului Domnului lor: «Orto jam sole», pentru că răsărise Soarele Dreptăţii, iar sub aripile sale orice durere era mângâiată. Et credo in unam sanctam Catholicam e Apostolicam Ecclesiam, exclamară în acelaşi moment inimile lor. În sfârşit, cred într-una Biserică Catolică; una, pentru că este întemeiată pe Unul singur şi pentru că una este credinţa sa, sfântă pentru că ea este Fiica lui Dumnezeu şi Mama Sfinţilor; apostolică, pentru că îl are ca administrator pe primul dintre Apostoli, pe însuşi Vicarul lui Cristos…
Ei merg înainte tăcuţi, dar bucuria care luminează chipul lor eclipsează splendoarea dimineţii, cântecul păsărilor, sclipirea picăturilor de rouă.

(Robert Hugh Benson, Con quale autorità? pp. 279-281.283)

Explore posts in the same categories: Uncategorized