Forever Young

Încă un fragment din mărturia luimons. Paolo Pezzi la Meeting-ul de la Rimini. O amintire a faimosului cântec al lui Bob Dylan şi o reflecţie asupra adevăratei tinereţi a inimii.

«La cincisprezece ani fratele meu şi-a adus acasă un disc de vinil. Era un disc al lui Dylan care provenea din Statele Unite, iar pe el era un cântec care se numea “Forever Young”. L-am ascultat şi… când am putut să înţeleg un pic despre ce era vorba în cântec, mi s-a părut un blestem. Cum putem ura cuiva să rămână mereu tânăr? Şi, de fapt, dacă ne concepem viaţa ca pe o tensiune pentru a ajunge la o autosuficienţă, atunci putem fi deja bătrâni la cincisprezece ani. Bătrâni ca apa unei mlaştini care nu se mai alimentează din nicio sursă exterioară ei înşişi. Şi atunci trebuie doar să aştepţi o piatră care să mişte mlaştina. Apoi, această piatră a venit. A fost harul oamenilor atinşi, atraşi, prinşi de misterul lui Dumnezeu. Pentru mine a fost întâlnirea cu oameni care se hraneau din acest răspuns dat Misterului, chiar Misterului prezent în viaţa lor. Şi aşa am descoperit că nu este deloc adevărat că viaţa constă în a ajunge la excelenţă într-un detaliu. A trăi răspunzând clipă de clipă misterului lui Dumnezeu care cheamă: asta ne face să rămânem, sau mai bine, ne face să devenim mereu tineri.
Există o icoană a Maicii Domnului cu Pruncul… în care Pruncul Isus este ciudat, are chipul unui adult. Are fruntea înaltă a înţeleptului, iar trupul este cel al unui copil, al unui copil foarte mic, care nu ştie încă să vorbească. Pare o contradicţie şi totuşi este adevărata înţelepciune. Maturitatea nu este o cunoaştere statică, închisă în sine. Înţelepciunea supremă constă tocmai într-o naştere continuă, în a recunoaşte mereu că suntem pe cale să ne naştem, generaţi de un Altul… Iată, din această conştiinţă ţâşneşte, ca dintr-o izvor nesecat, tinereţea inimii. “Îţi mulţumesc, Tată – spunea Isus – că ai ascuns aceste lucruri celor care se cred înţelepţi în această lume (şi nu au înţeles încă nimic) şi le-ai arătat celor mici”. Atunci, problema a devenit o alta, adică: cum pot… să-i slujesc acestui Mister? Pentru a-i putea spune da, pentru a-i putea răspunde, trebuia să trăiesc un raport cu acest Mister al lui Dumnezeu, trebuia să am o familiaritate cu El, cu vocea lui, aşa încât să pot fi sigur că-i răspundeam Lui, dacă de asta depinde împlinirea vieţii, posibilitatea de a fi forever young… Aşa am înţeles, cu această cerere vie, că a-i spune da lui Cristos… coincide mereu cu acel da pe care tu îl spui persoanelor concrete şi situaţiilor precise. Persoane şi situaţii care poartă cu ele ceva mai mult decât pe ele însele, pe Cineva infinit mai mare decât ele».

(Mons. Paolo Pezzi, A pleca pentru a rămâne: comuniune şi misiune în Rusia, Meeting-ul de la Rimini, 26.08.2008)

textul şi traducerea

Explore posts in the same categories: Uncategorized