Libertate, prietenie, fericire

Libertate, prietenie, fericire. Trei cuvinte pentru trei zile. Astfel s-ar putea rezuma tema scurtei vacanţe cu un grup de copii de liceu, la Sinaia, una dintre localităţile turistice cele mai apreciate ale României.

«Nu este liber nici cel care face ceea ce vrea fără să facă ceea ce trebuie, nici cel care face ceea ce trebuie fără să facă ceea ce vrea. Libertatea înseamnă a face ceea ce vrem făcând ceea ce trebuie, sau a face ceea ce trebuie făcând ceea ce vrem».

(mons. Carlo Caffarra)

«Prietenia este o companie îndreptată spre destin. Trebuie să căutăm această prietenie. Prietenia nu înseamnă posibilitatea de a-şi vărsa năduful reciproc. Prietenia înseamnă a avea în comun ceva măreţ. Prietenia este cu atât mai mare cu cât este mai măreţ ceea ce avem în comun. De aceea, cea mai mare prietenie este aceea de a avea în comun destinul. O companie îndreptată spre destin».

(don Luigi Giussani)

«Omul doreşte şi are nevoie, la urma urmei, de un singur lucru: viaţa, viaţa deplină – “fericirea”. Într-un fragment din Evanghelia după Ioan, Isus defineşte acest lucru unic şi simplu pe care îl aşteptăm: “bucuria deplină”». (16,24).

(Benedict al XVI-lea)

Libertate, prietenie, fericire: de unii singuri nu suntem în stare să le realizăm. Cine ne va ajuta să ajungem la ele?

«Omul devine din nou el însuşi atunci când devine cerşetor, când cerşeşte soarta sa, destinul său, ca un copil care îşi cerşeşte mama… Cerşetorul este omul adevărat, omul care recunoaşte toată măreţia dorinţei sale: atât de mare încât noi nu suntem în stare să-i răspundem de unii singuri. De aceea, “Doamne, numelui şi memoriei tale i se adresează întreaga noastră dorinţă” (Is 26, 8). Lucrul cel mai uimitor este că, văzându-ne atât de nevoiaşi, Domnul a devenit el însuşi cerşetor de noi».

(don Julián Carrón, Macerata-Loreto, 7 giugno 2008 )

O iubire veşnică. O iubire indestructibilă

La mijlocul romanului “Il Nemico”, de Michael D. O’Brien, se găseşte lunga discuţie dintre protagonistul povestirii, părintele Elia (evreu polonez convertit la catolicism) şi bătrânul muribund Smokrev, un om corupt, trecut teafăr, cu cinism şi fără scrupule, prin cele mai diferite regimuri. Tema discuţiei este aceea dacă există o îndurare şi o posibilitate de iertare a răului oamenilor. Şi pentru bătrânul păcătos fără credinţă există iubirea mare şi îndurătoare a lui Dumnezeu. În final, această Iubire va învinge.

«Aţi simţit o mare durere când am menţionat faptul că dumneavoastră nu vă iubiţi».
Chipul lui Smokrev se întunecă.
«Dacă înseamnă ceva anume, atunci sunt realist. Nimic mai mult, nimic mai puţin».
«Cred că înseamnă că în sufletul oricărei persoane se află o icoană a ceea ce trebuie să fie. Acolo este ascunsă o imagine a iubirii. Orice suflet este iubit mult mai mult decât poate să-şi imagineze. Orice suflet este frumos în ochii lui Dumnezeu. Păcatele şi lipsurile noastre, şi cele făcute împotriva noastră, bagă în pământ această imagine de la origini. Noi înşine nu mai putem vedea cum suntem cu adevărat».
«Continuaţi. Ascult. Pot să văd turnurile şi turnuleţele crescând în norii trandafirii».
«Când am atins punctul dureros din dumneavoastră, când am atins rana, dumneavoastră aţi simţit durere pentru imaginea pierdută. A fost insuportabil şi dumneavoastră mi-aţi spus să încetez».
Smokrev fixă în afara ferestrei luminile de pe malul estic al râului.
«Nu vă acordaţi dumneavoastră înşivă permisiunea de a crede ce vă spun, pentru că vă temeţi ca durerea pentru imaginea pierdută să nu fie prea insuportabilă».
«Atunci, ce speranţă există pentru un om ca mine? ».
«O speranţă nelimitată. Nu trebuie să suportaţi durerea de unul singur».
«Acel om aflat pe câmpul de luptă, care a murit şi s-a întors din moarte. Ce spune despre toate acestea? ».
«Are multe de spus».
«De ce nu vine şi nu-mi spune că sunt aşa de iubit? ».
Smokrev zâmbi sardonic şi scutură scrumul de ţigară în scrumiera de lângă pat.
«A venit la dumneavoastră de infinite ori. Dar dumneavoastră nu l-aţi ascultat. Acum, la sfârşitul vieţii, v-a trimis un mesager uman. Un om pe care dumneavoastră îl puteţi vedea şi auzi».
«Şi ce-o fi având de spus acest mesager, eh? ».
Elia simţi o rază de lumină interioară.
«Vă spune: “O, suflete invadat de întuneric, nu dispera. Nu este totul pierdut. Vino la inima Dumnezeului tău, care este iubire şi îndurare” ».
Chipul lui Smokrev se învălui în propria-i umbră.
«Fiul meu, micuţul meu, ascultă vocea Celui care te iubeşte».
«Iubire?», spuse Smokrev pufăind.
«O iubire veşnică. O iubire indestructibilă».
«Pentru mine nu există nicio iubire, nicio îndurare, nicio pace».
«Nu vă lăsaţi să cădeţi într-un întuneric şi mai adânc. Ascultaţi-mă. Disperarea este o anticipare a iadului. Nu vă agăţaţi de ea. Asta este o bomboană otrăvită pentru dumneavoastră, este drogul dumneavoastră. Eliberaţi-vă».
«Nu voi fi disponibil».
«Vă cheamă. Dar dacă dumneavoastră persistaţi în orbire şi în împietrire, ce poate face El? Nu va constrânge libertatea dumneavoastră. Iubirea nu o va constrânge. Ascultaţi-l. Acum revarsă asupra dumneavoastră un ultim har. Să vă deschideti inima la acest har. Acesta este ultimul har pentru dumneavoastră. Ştiţi asta. Ştiţi asta».
«Nu ştiu nimic».
«Dumnezeu este îndurare. Nu există nimic care să nu poată fi iertat de El».

(Michael D. O’Brien, Il Nemico, pp. 278-279)

VIDEOŞTIRI